CÂND BOALA TE CUPRINDE, OMENIA TE AJUTĂ!

in

Tags 

sanatate

   La 36 de ani, sighișoreanul Mihai Savu este diagnosticat cu o boală cruntă – cancer de colon. De doi ani de zile se luptă cu această boală, însă acum a recidivat. După o perioadă atât de grea, a obosit, nu mai poate lupta doar el și a sa familie, ci are nevoie de ajutorul întregului oraș. Sighișoara este un oraș mic, vorba aceea, toți ne știm, cel puțin din vedere. Însă pe Mihai, dacă îl întâlnești acum pe stradă, nu-l mai recunoști. De la omul activ, solid, cum s-a descris chiar el, a ajuns la 62 de kilograme, lipsit de vlagă, dar, cu o speranță în suflet. Când mai ești și tatăl a două fete, de 6 și de 4 ani, lupți până dincolo de limite.

„Nu ai sănătate, nu ai nimic” 

   „Din anul 2015 sufăr de cancer la colon. Am început să slăbesc, aveam dureri de burtă însă medicii greu și-au dat seama ce am. Era deja în stadiul 4 când a fost descoperit. Atunci am fost operat de urgență, imediat după Paște, dar de anul trecut a recidivat, mi-a afectat ficatul. Acum sunt acasă, în Sighișoara. Fetele știu că sunt bolnav. Acum de abia mai pot să umblu, mi s-au umflat picioarele, burta. Viața mea este foarte grea. Nu ai sănătate, nu ai nimic. Dimineața, când pot, mă mai duc cu fetele la școală și la grădiniță. Numai atât, toată ziua stau în pat. Fetele sunt plecate până la 4. Mama mea mai stă cu mine, aici, și mă ajută. Medicii nu mi-au mai dat nicio șansă. Am fost și la Cluj, dar transplant de ficat nu se poate. Și chiar daca ar fi o șansă costă o grămadă de bani. Poate prin străinătate să fie o soluție.”, ne-a povestit cu o voce stinsă, dar demnă, Mihai.

   Din păcate, Mihai Savu a ajuns în momentul în care viața sa depinde de bani. Când ai o pensie de boală de 500 de lei, o soție cu un salariu de învățătoare și două fete care trebuie ajutate și întreținute, cum să te descurci? Medicamentele sunt din cale afară de scumpe, facturile nu contenesc să crească, iar sărbătorile sunt aproape. Când alții vor te miri ce dorințe materiale, unii vor doar sănătate și atât: „Un tată sănătos”

   Îl puteți ajuta pe Mihai și familia lui cu 5, 10, 100 de lei sau oricât puteți și doriți. Mână de la mână, putem face un bine. Doar pentru o secundă să ne punem în locul acestui om…

   Puteți dona în contul de Lei: RO39BTRL02701201908107XX sau contul de Euro: RO56BTRLEURCRT0090810701, ambele deschise la Banca Transilvania, pe numele SAVU MIHAI.


  Mai sus vedeți actele doveditoare. „Crunta sentință” primită de un om în floarea vârstei. Că tot vorbeam de demnitate, la început, să știți că nu Mihai este cel care ne-a cerut ajutorul, ci prietenii săi. Haideți să lăsăm vorba și critica deoparte și să facem un bine concret!

Ioana Popa