ALEGERI PARLAMENTARE 2016. CUM AU VOTAT SIGHIȘORENII?

in

Tags 

politica

   Scrutinul pentru noul Legislativ al României a înregistrat o scădere importantă a prezenței la vot. La nivel național au votat 7.2 milioane de români din totalul de 18.2 milioane cu drept de vot (39,4%).

   În Județul Mureș au votat 184.421 persoane din totalul de 482.197 înregistrate pe listele electorale (39,35%), sub prezența înregistrată în anul 2012, care a fost de 41,02%.

   Potrivit Prefecturii Mureș, în județul nostru s-au înscris în cursa electorală 130 de candidaţi la funcţia de deputat, din partea a 26 de formaţiuni politice, incluzând organizaţiile minorităţilor naţionale, şi un independent, precum şi 50 de candidaţi la funcţia de senator, reprezentând 10 formaţiuni politice.

   Cel mai mare procentaj l-a obținut UDMR – 38,66% (68.564 voturi). Îi urmează PSD (26,82%, 47.719 voturi), PNL (14,43%, 25.674 voturi), USR (6,03%, 10.728 voturi), PRU (3,85%, 13.713 voturi), ALDE (2,97%, 5.307 voturi) și PRM (1,16%, 2.084 voturi).

   În Sighișoara, în cele 23 de secții deschise, au votat 8.588 de alegători, din totalul de 28.950 înscriși pe listele electorale (29,73%), în scădere față de anul 2012, când au votat 10.127 persoane dintr-un total de 29.058. Voturile sighișorenilor s-au împărțit între PSD (32,82%, 2.722 voturi), PNL (20,6%, 1.709 voturi), UDMR (15,36%, 1.274 voturi), USR (12,93%, 1073 voturi), ALDE (4,9%, 407 voturi), PMP (4,89%, 406 voturi), PRU (4,64%, 385 voturi), PRM (1,53%, 127 voturi), PER (1,36%, 113 voturi) și ANR (0,92%, 77 voturi). 

   Potrivit datelor parțiale, Județul Mureș va fi reprezentat în noul Parlament astfel:

   CAMERA DEPUTAȚILOR: UDMR (Vass Levente, Csep Eva Andrea și Biro Zsolt), PSD (Corneliu Florin Buciu și Dinu Socotar), PNL (Doru Oprișcan) și USR (Lavinia Abu Amra)

   SENAT: UDMR (Novak Csaba și Csaszar Karoly), PSD (Horia Soporan) și PNL (Cristian Chirteș).

   Prin redistribuire PMP ar putea câștiga un loc de deputat, care să-i revină lui Marius Pașcan.