22 DE MILIOANE DE LEI PENTRU RESTAURAREA BISERICII EVANGHELICE ”SF. MARIA” DIN SIBIU

in

   Luni, 10 aprilie 2017, la Alba Iulia, s-a semnat primul contract de finanțare din fondurile nerambursabile alocate României prin Programul Operațional Regional, pe perioada 2014-2020. Contractul a fost semnat de către directorul general al ADR Centru, domnul Simion Crețu și de către domnul Chilian Raimond Dörr, prim preot în cadrul Parohiei Evanghelice Sibiu, având și semnătura ministrului Dezvoltării Regionale, doamna Sevil Shhaideh. Odată cu semnarea contractului de către toate cele trei părți implicate, proiectul intră în implementare, urmând a se finaliza în luna octombrie 2020.

   Finanțat prin Prioritatea de Investiții 5.1 a POR 2014-2020, proiectul are o valoare totală de 21,91 milioane lei, din care 21,47 milioane lei reprezintă finanțarea nerambursabilă solicitată, iar 438 mii lei reprezintă cofinanțarea asigurată de către beneficiarul proiectului, Parohia Evanghelică Sibiu.

   ”Ne bucurăm că primul contract prin care se alocă fonduri nerambursabile din POR 2014-2020 e din Regiunea Centru, la fel ca și în perioada anterioară de finanțare, POR 2007-2013. Putem spune astfel că, în mod oficial, POR 2014-2020 pornește la drum. Anul acesta sărbătorim 10 ani de când România a devenit stat membru al Uniunii Europene și, în această perioadă, noi am fost cei care am câștigat mai mult decât am cheltuit, deoarece țara noastră a atras 25 miliarde de euro în perioada 2007-2016. Pentru perioada de programare financiară 2014-2020, prin Programul Operațional Regional, avem un buget de 828,19 milioane euro fonduri nerambursabile prin care dorim, ca și în perioada anterioară, să susținem principalele proiecte de dezvoltare ale orașelor, ale infrastructurii rutiere și sociale, precum și cele turistice sau ale mediului de afaceri din cele 6 județe ale regiunii, respectiv Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru. 

   Prin proiectul ce vizează ”Punerea in valoare a clădirii de patrimoniu - Biserica Evanghelică C.A. Sibiu - prin lucrări de conservare, restaurare a clădirii și modernizare a infrastructurii conexe - Piața Huet, Sibiu, Județul Sibiu” beneficiarul va conserva, proteja și va pune în valoare clădirea Bisericii Evanghelice “Sf. Maria”. Lucrările de conservare și restaurare a clădirii vor fi realizate asupra paramentului interior și exterior al Bisericii, asupra elementelor de piatră naturală exterioare, ferestrelor, vitraliilor, elementelor de tâmplărie exterioară, a pardoselii interioare și elementelor de artă. De asemenea, fondurile alocate vor viza investiții în consolidarea pereților, a fundației, refacerea sistemelor de încălzire și răcire, alimentarea cu energie electrică, iluminatul interior și exterior, extinderea rețelei de apă și canalizare, precum și modernizarea infrastructurii conexe.

   Scopul proiectului este de a proteja Biserica Evanghelică “Sf. Maria” Sibiu, pentru a crește numărul de turiști cu o medie anuală de 9,5%, dar și inclusiv cel religios și cultural, de a constitui un cluster inovativ în turismul cultural și ecumenic, ce va avea ca punct central Biserica Evanghelică “Sf. Maria” din Sibiu. Atractivitatea acestui obiectiv de patrimoniu național va crește prin organizarea și promovarea a minim 60 de evenimente culturale încă din primul an de la finalizarea lucrărilor (concerte cu participare internațională, expoziții de pictură, ceramică, fotografie sau sculptură). Deja în acest moment, Biserica Evanghelică Sibiu este un monument emblematic al orașului, aici având loc evenimentele culturale de excepție, inclusiv prin aportul unor artiști străini. În urma lucrărilor executate prin acest proiect, caracterul de improvizație al dotărilor din acest locaș de cult și de cultură va dispărea, sibienii și turiștii fiind invitați să treacă mult mai des și cu diverse ocazii, pragul acestui monument sibian.

Sursa: ADR Centru