ȘTRANDUL MARE, VISUL ZILELOR DE VARĂ

in

Tags 

100% Local

   Încă este vară și, în spiritul condițiilor climaterice, ne-am gândit să abordăm problema ștrandului mare, unul dintre puținele locuri de agrement ale orașului nostru. Întâmplarea face că, deși este unul dintre puținele rămase, sighișorenii totuși frecventează alte locuri precum Daneș, Sóskút sau Târgu Mureș. De ce frecventează alte locuri, contribuind astfel la bugetele altor localități, cu siguranță e lesne de înțeles. Posibilitățile locale limitate de petrecere a timpului liber coroborate cu potențialul prost valorificat al orașului, lipsa inițiativelor și a strategiilor conduc, anual, la mișcarea tot mai amplă a populației spre locuri mai bine organizate. Ștrandul mare a rămas o umbră palidă a ceea ce a fost odinioară.

   În urmă cu 7 ani această “bază de agrement” a fost atribuită, de către Executivul Local, printr-un contract de concesiune, firmei locale SC Teleson SRL (număr contract 12/8524/05.06.2006). Noul administrator avea obligația să efectueze lucrări de modernizare ceea ce, spune el, a și efectuat și încă efectuează. Totuși, numărul doritorilor de bălăceală scade îngrijorător de la an la. Teoretic investițiile ar fi trebuit să crească nivelul de atractivitate dar, practic, e taman pe dos.

   În ultima ședință de Consiliu Local, desfășurată pe 25 iulie 2013, administratorul “bazei de agrement” a adus la cunoștința consilierilor locali următoarele informații:

   “Față de cele cuprinse în contractul de concesiune, arătăm faptul că datorită îmbătrânirii, cuva bazinului a fost fisurată, iar reparațiile privind remedierea acesteia sunt deosebit de mari. Din analiza contractului de concesiune precum și a documentației care a stat la baza organizării licitației, societatea noastră nu și-a asumat obligația de a efectua reparațiile majore ale bazei de agrement, reparații care includ inclusiv asigurarea funcționării bazinului din cadrul incintei.

   Prin prezenta societatea noastră își arată disponibilitatea de a suporta cheltuielile legate de reparația cuvei bazinului de înot, cu acordul instituției dumneavoastră, însă aceste investiții urmează a fi condiționate de înstrăinarea de către instituția dumneavoastră a terenului aferent bazei de agrement. Motivăm aceasta prin faptul că lucrările pentru repararea cuvei bazinului sunt deosebit de mari, la care se adaugă și măsurile cuprinse în caietul de sarcini iar amortizarea acestor investiții presupune o perioadă lungă.

   Mai arătăm faptul că prin contractul de concesiune nu a fost stabilit un termen limită pentru obținerea autorizației de construcție. Cu toate acestea societatea noastră depune întreaga sa diligență și efort economic pentru finalizarea acestora cât mai curând posibil”.

   În concluzie ștrandul arată așa pentru că e nevoie de investiții iar ca investițiile să fie făcute concesionarul cere la schimb terenul aferent. Pentru că au trecut 7 ani de la încheierea acestui contract, timp în care nu s-a întâmplat nimic deosebit nici pe plan local și nici în privința ștrandului, ar fi ideal să încercăm un exercițiu de imaginație. Pentru că aruncatul pisicii dintr-o parte în cealaltă nu mai are niciun farmec și cineva trebuie să dea socoteală, ne întrebăm retoric: Ce s-ar întâmpla dacă acest contract s-ar încheia și ștrandul ar fi concesionat altcuiva? Ce s-ar întâmpla dacă ștrandul s-ar vinde sau s-ar păstra de către municipalitate în ideea dezvoltării unei adevărate baze de agrement care să includă și terenurile de tenis (aflate în proprietate privată) și sala polivalentă? Cum ar arăta acest ștrand transformat într-o piscină acoperită care să funcționeze întreg anul, nu doar în lunile iulie și august, cum funcționează acum?

   Probabil ultimele două variante sunt cele mai bune pentru comunitatea locală însă ele presupun implicarea autorităților locale în vederea atragerii de fonduri guvernamentale sau europene. Dar, cum aceste fonduri sunt controlate, e greu de crezut că un astfel de proiect s-ar pune în practică în condițiile actuale. Bașca faptul că, așa cum s-a scris în numărul trecut al ziarului nostru, la capitolul proiecte de atragere a banilor europeni stăm foarte prost: din cele 20 de proiecte întocmite și depuse, în perioada 2007-2010, unul singur a fost finalizat.

   Două întrebări de final. De ce aleg sighișorenii să plătească 5 lei intrarea la Complexul “Weekend” din Târgu Mureș (la care se mai adaugă banii de drum) în loc să plătească 10 lei intrarea la ștrandul mare din Sighișoara? După cum se vede în imaginea de mai jos prețul de intrare, anul trecut, a fost 8 lei. Adică mai ieftin cu 2 lei decât acum. Ce s-a întâmplat într-un an? Analiza acestei chestiuni și răspunsul la întrebări vă revin dumneavoastră, cititorilor.

 Tudor Groza