BISERICA SĂSEASCĂ DIN HETIUR, TRATATĂ CU NEPĂSARE

in

Tags 

cultura, Hetiur

   Despre satul Hetiur (Marienburg în germană, Hétúr în maghiară), amintit în documente începând din anul 1301, s-a mai scris și, cel mai probabil, se va mai scrie. Împreună cu alte 12 sate din zona Târnavelor a aparținut succesiv mai multor familii nobiliare maghiare, după cum o spune însuși numele său, care înseamnă șapte domni.

   De la statutul de sat de sine stătător a trecut la cel de cartier al orașului Sighișoara, în apropierea căruia se află, schimbare ce nu i-a adus avantaje, ci doar obligații. Cu toate că sutele de locuitori de aici plătesc aceleași contribuții la buget precum frații orășeni, traiul relativ bucolic este într-o contradicție totală cu bunăstarea lor fizică, psihică şi socială.

   Nepăsarea autorităților locale a făcut ca aici să nu existe apă curentă și canalizare, spații de joacă pentru copii, dispensar medical, post de poliție, pază sau protecție. Timpul a trecut, hetiurenii au cerut în repetate rânduri să fie tratați echitabil, însă partidele care au dominat până acum scena politică locală au lăsat în urma lor prăpăd.

   Amprenta declinului este evidentă la tot pasul: drumurile care au fost asfaltate sunt neglijate, sistemul de iluminat public este deficitar, hoții își fac de cap, puținii producători locali nu sunt sprijiniți și clădirile de patrimoniu se deteriorează. Declinul a luat proporții în ultimul sfert de veac, urmare a exodului populației săsești, care a dus cu ea nu doar tradițiile și obiceiurile locului, ci și un stil de viață specific. 

   Sașii rămași mai pot fi numărați astăzi pe degete. Biserica lor, deși nu e la fel de impunătoare ca altele din zona Târnavelor, îndeplinea același rol sacru și social, ca expresie a unei comunități odinioară puternice. Construită în stil gotic, cu hramul “Sfintei Maria”, de unde și numele german “Marienburg”, biserica are mici dimensiuni și se sprijină pe contraforturi. Probabil că zona a fost ferită de atacuri, astfel că nu s-a impus și construirea unui zid de apărare care să o scoată mai mult în evidență pe colina din sud-estul satului. Forma ei simplă de sală, cu turn vestic ridicat în a doua parte a secolului 18, este compensată de bunuri precum clopotul din secolul 16, inscripționat cu textul “Iesus O Rex Gloriae Veni Cum Pace”, altarul baroc din anul 1789, realizat de meșterul sighișorean Johann Folbert, și orga realizată în anul 1850.

   Cu o conservare corespunzătoare aceste particularități ar fi putut prezenta interes pentru o anumită categorie de public. Dar, din nefericire, identitatea locurilor n-a ținut pasul cu nevoile actuale și contemporaneitatea s-a dovedit necruțătoare. Aidoma altor monumente locale (cum ar fi monumentul Skariatin sau monumentul La Chip), el se degradează văzând cu ochii și cade pradă neputinței, indiferenței, furturilor sau vandalismelor. Pe această colină care mărginește șoseaua europeană biserica își face totuși simțită prezența printre copacii neîngrijiți, bălăriile scăpate de sub control și gunoaiele împrăștiate.

   La interior situația e mai proastă: tavanul stă să se prăbușească, pereții s-au scorojit, mobilierul a fost deteriorat, altarul a fost pângărit prin sustragerea statuii Mântuitorului, amvonul a fost spart, iar unele obiecte de decor au sfârșit prăbușite pe podea. Scenariul înspăimântător nu e nou, ci se întâlnește în multe sate cu origini săsești, în care edificiile de cult și casele tradiționale au fost jefuite sau lăsate de izbeliște, ca expresie a incapacității noastre de reacție, a neasumării răspunderii și a nerespectării istoriei.

   Biserica săsească din Hetiur, înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Mureș, cu codul MS-II-m-A-15699, este administrată de către Consistoriul Districtual Evanghelic C.A. din Sighișoara. Conducerea instituției cunoaște situația, însă declară că nu poate face nimic din lipsa fondurilor și din lipsa enoriașilor. Ar fi putut fi identificată o sursă de finanțare europeană doar dacă edificiul de cult era fortificat. Dar, în cazul său, restaurarea ar costa în jur de 75.000 de euro, bani pe care nu-i are. Recunoaște totuși că ar mai exista posibilitatea încheierii unui parteneriat cu Primăria Sighișoara sau cu Biserica Ortodoxă, însă nu există interes.

   Dacă i-am cere Primăriei să se implice, să zicem, într-o revitalizare cu destinație de muzeu, spațiu expozițional sau spațiu pentru muzică de cameră, cu siguranță demersul s-ar pierde în hățișul apatiei generalizate sau al birocrației, fiindcă, la noi, cultura nu aduce profituri. La fel de bine ar putea fi și un obiectiv generator de plusvaloare pentru orașul turistic, dar fondurile europene ne ocolesc de ani buni și alte surse de finanțare sunt improbabile.

   În viziunea unora poate că natura ar trebui să-și urmeze cursul, fără intervenție umană, sau poate că prezentul nu mai are nevoie să ofere o altă funcționalitate acestui loc sacru sau poate că este nevoie să avem momente-n viață în care ne deplângem soarta. Când monumentul va pierde lupta cu gravitația, căci, după cum ni se arată, mai devreme sau mai târziu, inevitabilul se va produce, ne vom uita în urmă și vom trage concluziile. Avem două exemple recente care ne relevă viitorul: prăbușirea totală a turnului bisericii săsești din Rotbav și prăbușirea parțială a turnului bisericii săsești din Roadeș, ambele localizate în județul Brașov.

   Până la momentul fatidic vom asista impasibili sau neputincioși la dispariția lentă și certă a unei file de istorie locală.

Tudor Groza